Note de lectie: Personalitatea

Delimitari conceptuale

Pentru a putea intelege conceptul de prsonalitate mai bine si pentru a evita confuzii este necesar sa definim notiunile de: individ, individualitate, persoana, personalitate si personaj.

· Individul se defineste ca fiind totalitatea biologice (innascute si dobandite) care asigura adaptarea la mediul natural.

Caracteristicile individului:

-este un produs in intregime determinat biologic;

-este reprezentat al speciei, indiferent daca aceasta este vegetala, animala sau umana;

-notiune aplicabila tuturor organismelor, fara conotatii descriptive sau evaluative.

· Individualitatea este deci individul cu organizarea lui specifica, diferentiata, irepetabila si ireductubila. Notiunea de individualitate se foloseste pentru a desemna organizarile complexe.

· Prin conceptul de persoana desemnam ansamblul insusirilor psihice care asigura adaptarea la mediul socio- istoric; deci individul luat in acceptiunea sa psihologica. Notiunea de persoana este aplicabila doar omului,dar nu in general, ci doar celui normal dezvoltat din punct de vedere psihic ( copiilor la nastere si bolnavilor nu li se poate acorda atributul de persoana)

· Personalitatea este totalitatea psihologica ce caracterizaza si individualizeaza un om. Ea este omul viu, concret, pasional, rational, deci omul asa cum este el resimtit in afara noastra sau in propriia noastra fiinta. Sau, am putea spune ca personalitatea reprezinta persoana plus o nota de valoare, ea este organizarea superioara a persoanei.

· Exista doua accepţiuni ale conceptului de personaj strans legate intre ele: personajul ca manifestare in afara, in comportament a persoanei şi personalitaţii, ca exteriorizare a lor; personajul ca "persoana in rol", omul interpretat ca un rol social, şi cum fiecare om poate juca mai multe roluri inseamna ca el se manifesta prin mai multe personaje, isi releva faţa de alţii diverse "faţete" ale personalitaţii sale. Intre personalitate si personaj exista relatii de echilibru , armonie, de coexistenta, dar si relatii de disonanta si dezechilibru (in acest caz putem asista la un proces de depersonalizare, dedublare care perturba functionarea normala a personalitatii).

Concluzii

·
  Notiunile de individ si individualitate se dispun in plan biologic, pe cand cele de persoana, personalitate si personaj in plan social.

· Persona este corespondentul in plan social al individului din plan biologic, iar personalitatea, a notiunii de individualitate in plan biologic.

· Corespunzator procesului de individulaizare a individului din plan biologic , intalnim particularizarea persoanei, in plan social si convertirea ei in personalitate.

· Aceste notiuni acopera realitati diferite intre ele presupunand totodata o asociere si corespondenta logica, fapt care impune utilizarea lor diferentiala.

· Cand ne referim la omul normal dezvoltat din punct de vedere psihic este mai bine sa recurgem la notiunile de persoana si personalitate decat la cea de individ. Numirea unui om cu termenul ascunde intentia de desconsiderare si de reducere a acestuia la atributul de fiinta biologica, de simplu “tub digestiiv”.

Definirea personalitatii

Personalitatea este un ansamblu de insusiri psihice. Acestea se caracterizeaza prin:

Ø dispun de o relativa stabilitate- personalitetea este relativ identica cu sine insasi, neputand fi radical modificata de situatiile tranzitorii sau accidentale;

Ø rezulta din condensarea diferitelor functii si procese psihice;

Ø sunt generalizate- se manifesta in cele mai diverse situatii;

Ø sunt esentiale - vizeaza aspectele cele mai importante ale manifestarii ale omului privind orientarea sa, optiunile si raspunsurile sale fundamentale;

Ø dispun de plasticitate;

Ø sunt structurate si dinamice- personalitatea presupune organizare, ierarhizare, dar si dezintegrare progresiva;

Ø unicitatea- personalitatea realizeaza sinteza dintre trasaturi/insusirile generale, particulare si individuale ale omului, capatand in virtutea acestui fapt un caracter propriu, specific, unic.

Tipuri de definitii

1. Definitii prin efect extern. Gordon W. Allport –“Personalitatea este suma totala a efectului produs de un individ asupra societatii.” Acest tip de definitie ia in considerare doua aspecte : modul de manifestare al personalitatii in afara si efectul pe care aceasta il produce asupra altor oameni. Definiţiile, prin efect extern stabilesc o relaţie de cauzalitate între calitatea personalităţii şi capacitatea ei de influenţare şi modificare a conduitei altora.

2. Definitii prin structura interna. Gordon W. Allport : “'Personalitatea este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea şi comportamentul sau caracteristic.” Definirea personalitaţii prin structura interna are avantajul surprinderii şi redarii conţinutului personalitatii , a elementelor componente şi mai ales a relaţiilor dintre acestea.

3. Definitii pozitiviste. Gordon W. Allport: “Personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvata a comportamentului unei persoane in toate detaliile sale, pe care omul de stiinta o poate da la un moment dat."

Din punctul de vedere al altor autori personalitatea este definita astfel:

Hans Eysenck : “Personalitatea este organizarea mai mult sau mai putin durabila a caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane. Aceasta organizare determina adaptarea sa unica la mediu”.

Paul Popescu Neveanu : “Personalitatea este un macro sistem al invariatilor informationali si operationali ce se exprima constantin conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru un subiect.”

Trebuie facuta distinctia dintre planul dezvoltarii ontogenetice al prsonalitatii (produsul imprejurarilor) si planul functional al personalitatii (cand este dezvoltata in linii mari si isi impune cerintele asupra propriei sale evolutii).

Laturile personalitatii

Psihologia traditionala vorbeste despre trei componente ale personalitatii :temperament, aptitudini si caracter. Temperamentul furnizeaza informatii despre cum este si cum reactioneaza un om. Aptitudinile spun despre on ce poate sa facasau cat de dotat este. Caracterul arata cum se comporta omul in planul relatiilor sociale.

Psihologia contemporana adauga la cele trei laturi inca doua: inteligenta si creativitatea.

Temperamentul- latura dinamico-energetica

Aptitudinile- operational- instrumentala

Caracterul- latura relational- valorica

Inteligenta- latura rezoluti-productiva

Creativitatea- latura trasformational- constructiva

Tipuri de personalitate

1.  Personalitate imatura

2.   Personalitati mature

3.   Personalitati accentuate

4.   Personalitati anormale/destructurate

              Personalitatea in dubla sa ipostaza (realitate si concept) ocupa un rol central. Din punct de vedere teoretic este cadrul de referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii a tuturor celorlalte notiuni psihologice.Toate notiunile care definesc mecanismele si procesele psihologice nu ar avea nici o releveanta daca ar fi luate separat,asfel personalitatea le inglobeaza si face ca ele sa aiba o anumita finalitate, un anumit ritm, sa conduca sau nu la rezultate favorabile.

Din punct de vedere practic, personalitatea este centrala pentru psihologie deoarece ea reprezinta primul ghid in modelarea concreta a omului. Numai cunoscandu-i laturile, structura, laturile, tipurile vom putea selecta si utiliza cele mai potrivite ,mijloace, metode, procedee de influentare educativa.

Obiective 

Obiective  generale:

-Însuşirea corectă a informaţiei factuale şi folosirea adecvată a termenilor psihologici, în contexte diferite:

-Dobândirea cunoştinţelor referitoare la personalitate;

-Autoevaluarea personalitatii luata in sens general;

-Îmbunătăţirea strategiilor de educare a manifestarii personalitatii prin cunoaşterea propriilor caracteristici temperamentale si caracteriale;

-Aprecierea şi valorizarea diferitelor  moduri de gândire şi acţiune.

           

Obiective cognitive:

La sfârșitul lecției, elevii, utilizând cunoştinţele acumulate vor fi capabili:

-să definească  conceptul de “personalitate” si să-l prezinte cu propriile cuvinte;

-să explice caracteristicile personalitatii;

-să argumenteze unicitatea personalitatii individului;

Obiectivele vor fi atinse dacă se vor utiliza corect conceptele şi informaţia cu privire la lecție

Obiective operaționale:

          Transmiterea informațiilor:

o    Elevii: preiau informaţiile; participă activ la secvenţa de predare prin răspunsuri la întrebările adresate de profesor: ”Ce credeti că este personalitatea?”.

o    Notează în caiete schema lecţiei

  
           Înțelegerea noilor concepte:
o    Expunerea este presarată de întrebări tip, in scopul de a cunoaste viziunea conceptelor la clasa, dupa care urmeaza explicația.
       
          Fixarea cunostintelor:
La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:
o   să-şi autoevalueze personalitatea;
o   să cunoască si să identifice tipurile de personalitate; obiectivul va fi atins dacă se realizează tema și exercițiul din timpul orei, exerciții (de exemplu: în scrieri literare fragmente care ilustrează acest lucru; sau în cadrul colectivității prin analiză individuală); obiectivul va fi atins dacă se va explica de ce este greșiă formularea “ această persoană nu are personalitate”;


Obiective creative

-Pe parcursul lecției, elevii vor fi capabili să realizeze exerciții.

-La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să realizeze tema acasă. 

Tema:

Realizati un eseu de aproximativ 2 pagini in care sa surpundeti propria personalitate folosindu-va de informatiile prezentate la lectie, facand referire la temperamentul propriu si la caracteristicile acestuia, precum si la caracter, utilizand de asemenea atitudinile ce va caracterizeaza. Pentru a sustine argumentarea, folositi exemple concrete, din viata de zi cu zi.

 

Personalitatea:  Proiect didactic

1: Recapitularea conceptelor tratate in lectia anterioara: 10 minute

·        Despre ce am discutat in lectia anterioara?

·        Temperament- tipologii si portrete temperamentale

·        Caracter: caracteristici, atitudini (tipuri de atitudini si exemple)

Metode si mijloace

·        Conversaţia euristică

       Oiective

·        Captarea atenţiei de catre profesor

·        Participarea elevilor in mod activ

·        Evaluarea capacitatii de operationalizare cu conceptele achizitionate

·        Evaluarea nivelului însușirii cunostintelor anteriore

2: Comunicarea subiectului şi a obiectivelor lecţiei de zi:  5 minute

·        Personalitatea– ansamblu de insusiri psihice

·        Tipuri de personalitate

·        Caracterizarea personalitatii;

·        Personalitate-Temperament- Caracter

       Metode si mijloace:      

·        Explicaţie

·        Manualul

·        Suport ppt.

·        Laptop si videoproiector

       Obiective:

·        Prezentarea materialului : stimul şi dirijarea învăţării 

3:Transmiterea şi asimilarea noilor informaţii: 25 minute

·        Caracteristici ale personalitatii

·        Tipuri de personalitate

·        Personalitate-Temperament- Caracter

  Metode si mijloace:

·        Expunerea

·        Explicaţia

·        Conversaţia euristică

·        Manualul

·        Videproiectorul

Obiective:

ü      Transmiterea informatiilor

·        Elevii: preiau informaţiile; participă activ la secvenţa de predare prin răspunsuri la întrebările adresate de profesor: ”Ce credeti  ca este personalitatea?”.

·        Notează în caiete schema lecţiei

ü      Intelegerea noilor conceptelor

·        Expunerea este presarata de intrebari tip, in scopul de a cunoaste viziunea conceptelor la clasa, dupa care urmeaza explicatia.

·        Fixarea cunostintelor                                                                                                                                                                    

4: Obţinerea performanţei: 10 minute

 Metode si mijloace:

·        Problematizarea: 

ü      Este posibil ca o persoană să-și schimbe personalitatea în funcție de mediul de viață sau anumite situatii problematice?

ü      Cum credeți că am fi dacă personalitatea ar fi exclusiv înnăscuta?

·        Conversaţia euristică

Obiective:

·        Asigurarea feed-back-ului

·        Fixarea cunostintelor

·        Argumentarea pe baza conceptuala

·        Evaluarea cunostintelor

La sfarsitul lecției, elevii vor fi capabili:

 -să definească conceptul de personalitateși să-l prezinte cu propriile cuvinte;                                                          

  -să explice caracteristicile tpersonalitatii;                                                                                                                                                    -să argumenteze importanţa unicitatii personalitatii în viaţa individului;    

                                                      

5:Prezentarea temei pentru acasa: 2 minute

Metode si mijloace

·        Cerinta in cadrul postarii::

  Realizati un eseu de aproximativ 2 pagini in care sa surpundeti propria personalitate folosindu-va de informatiile prezentate la lectie, facand referire la temperamentul propriu si la caracteristicile acestuia, precum si la caracter, utilizand de asemenea atitudinile ce va caracterizeaza. Pentru a sustine argumentarea, folositi exemple concrete, din viata de zi cu zi.

Obiective:

·        Asigurarea retenţiei

·        Operationalizarea cu noi concepte

·        Creativitatea pe baza conceptuala

Note de lectie: Temperamentul

1.Temperamentul constituie latura expresiva si dinamico-energetică a personalităţii

 Expresiva deoarece este indică stilul, forma, modul de a fi şi de a se comporta al cuiva (,,firea omului’’).

 În DEX temperamentul este definit astfel: Ansamblul trăsăturilor fiziologice şi nervoase ale unei persoane, care determină diferenţieri psihice şi de comportament între indivizi; fire.                     ♦ Energie vitală, avânt, elan, impetuozitate; vioiciune.

Temperamentul este o caracteristică formală a personalităţii care îşi pune amprenta asupra modului în care sunt realizate diferite activităţi intelectuale, afective, volitive., etc.

Dinamică deoarece este innascut, evolueaza, nu este bun sau rau, dezirabil sau indezirabil, depinde si este influentat de personalitate -ne furnizează informaţii cu privire la cât de iute sau lentă, mobilă sau rigidă, accelerată sau domoală, uniformă sau neuniformă este conduita individului.

Energetică deoarece ne arată care este cantitatea de energie de care dispune un individ şi mai ales modul cum este consumată aceasta.

 

•         Temperamentul reprezintă un complex de proprietăţi de maximă generalitate care exprimă intesitatea, viteza şi ritmul cu care se răspunde stimulărilor ambianţei

•         Temperamentul - stil constitutional de comportament care manifesta o anumita constanta in functie de imprejurari si in decursul timpului(LaRousse)

•         GOLU scria: ,,Dacă însuşirile dinamico-energetice sunt înnăscute, determinate genetic, integrarea lor în plan psihocomportamental, adică în dinamica proceselor psihice şi a actelor motorii, se realizează în ontogeneză. Întrucât, însă, aceste însuşiri bioenergetice se imprimă ca atare pe tabloul comportamental, ce se elaborează stadial în cursul vieţii individului, structura temperamentală şi, respectiv, tipul temperamental este înnăscut reprezentând astfel, alături de predispoziţii, ,,elementul” ereditar în organizarea interna a personalităţii”.

·        N. SILLAMY în al său ,,Dictionar de psihologie” (1995), defineşte temperamentul  ca ,,un ansamblu de elemente biologice, care, împreună cu factorii psihologici, constituie personalitatea.”

3.2. Tipologii si portrete temperamentale

Ø      Diferentele dintre oameni au fost sesizate inca din Antichitate de catre medicii Hippocrate si Galenus. Ei au considerat ca aceste diferente energetice dintre oameni rezulta din amestecul in proportii variabile a umorilor organismelor ( sange, flegma, bila neagra,bila galbena).Cei doi medici au impartit oamenii dupa compozitia umorala in 4 categorii:

•           Sangvinic 

•           Flegmatic 

 •            Melancolic 

 •            Coleric

Ø      Psihiatrul german E. Kretschmer – face relaţia dintre aspectul somatic şi manifestările temperamentale, astfel identifică patru forme ale temperamentului.

•         Picnicul – ciclotin (scund, bondoc, îndesat, extravert, vioi dinamic;

•         Astenicul – schizotin (interiorizat, filiform, longilin);

•         Atleticul (alură sportivă, armonios dezvoltată, direct şi deschis în manifestări)

•         Displasticul (prezintă malformaţii corporale cu efecte variabile în plan temperamental)

Ø      Medicul şi psihologul american W. Sheldon pornind de la cele trei straturi constitutive ale embrionului (endoderma, mezoderma şi ectoderma)  a desprins trei tipuri biocorporale şi tot atâtea tipuri temperamentale.

•         Din endodermă se desprind două forme: endomorful ca biotip şi viscerotronul ca tip temperamental (nevoia de odihnă, dependenţă de aprobarea socială etc);

•         Din mezodermă – biotipul mezomorf şi tipul temperamental somatoton (activ, energic, aventurier etc.);

•         Din ectodermă – se dezvoltă biotipul ectomorf şi tipul temperamental cerebroton (interiorizat, izolat, inhibat etc.)

Ø      In sec. al XIX-lea Pavlov, neurofiziolog rus, a facut cercetari asupra sistemului nervos si a descoperit 3 proprietati ale acestuia:

 - Forta – rezistenta la oboseala, la solicitari intense, factori de stres: Puternic/ Slab

 - Mobilitate – trecerea de la starea de excitatie la cea de inhibitie si rapiditatea instaurarii unei stari sau a celeilalte : Mobil/ Inert

 - Echilibru – predominarea starii de excitatie sau inhibitie: Impulsivitate/ Inhibitie/ Echilibru( Echilibrat/ Neechilibrat: Excitabil/Inhibat)

Din combinatiile acestora rezulta 4 tipuri de activitate nervoasa superiora (tipuri ANS):

•         Puternic, echilibrat, mobil = Sangvinic

•         Puternic, neechilibrat, mobil = Coleric

•         Puternic, echilibrat, inert = Flegmatic

•         Slab (luat global) = Melancolic

Ø      Cercetările moderne, au demonstrat existenţa a patru tipuri de temperamente: tipul puternic neechilibrat excitabil corelează cu temperamentul coleric, cel puternic echilibrat mobil se exprimă în temperamentul sangvinic, tipul puternic echilibrat inert în temperamentul flegmatic, tipul slab (luat global) fiind pus la baza temperamentului melancolic.

Ø      În descrieri mai vechi se adaugă şi alte criterii de clasificare a temperamentului, cum sunt acelea de: stenic – astenic, încordat – relaxat, hipertimic – hipotimic.

TEMPERAMENTUL este componenta dinamico-energetica a personalitatii care rezulta din influenta tipului de activitate nevoasa superioara (A.N.S) asupra comportamentului.

Ø      C.G. Jung – propune abordarea temperamentului în funcţie de orientarea individului spre lume sau spre propria persoană.

•         EXTRAVERTUL – este individul orientat spre exterior, este sociabil, caută emoţii puternice, îşi asumă riscurile, acţionează sub imboldul momentului, este impulsiv şi îi place schimbarea, este un optimist, îi plac distracţiile, este superficial cu propriile sentimente.

•         INTROVERTUL – este liniştit, introspectiv, izolat, rezervat, distant, prudent, preferă o viaţă organizată, îşi controlează şi cenzurează sentimentele. 

Dimensiunea extravertită este orientarea predominantă a persoanei spre lumea exterioară, spre lumea obiectelor şi a fenomenelor. La extravertit, rolul prioritar în determinarea preferinţelor, opţiunilor, deciziilor îl are factorul extern, în raport cu cel intern. Indivizii aparţinând tipului extravertit sunt oameni înclinaţi spre dinamismul activităţii practice, uşor adaptabile la exigenţele mediului, vioi, expansivi, abili în muncă, cu o deosebită capacitate de a stabili situaţiile care le stimulează interesul. Trăsăturile caracteristice extravertitului sunt: atenţie externă, gândire corectă, simţ practic orientat spre realitate, inventivitate, sociabilitate, iniţiativă, tendinţă de dominare, spirit deschis obiectivitate etc.                                                                                                                           

La persoana introvertită, în schimb, viaţa psihică e centrată mai mult pe propriile idei despre lucruri şi despre sine. Fenomenele lumii exterioare îl interesează numai în măsura în care au legătură cu lumea sa exterioară. Introvertiţii sunt indivizi având tendinţa de a se izola de lumea externă, de a se închide în sine, reflexivi, timizi, puţin expansivi, puţin abili în desfăşurarea activităţii externe, puţin capabili să înfrunte dificultăţile vieţii, dar cu o viaţă internă bogată, si foarte puternic absorbiţi de viaţa lor sentimentală. Trăsăturile caracteristice introvertitului sunt: atenţie interioară, gândire abstractă, profunzimea gândirii, autonomie, capacitatea de convingere, spirit hotărât, corectitudine, subiectivitate, anxietate, tendinţă de izolare, egocentrism, indiferenţă, încăpăţânare etc.

Ø      Psihologul englez H.J. Eysenck – pornind de la teoria lui Jung, face relaţia cu teoria fiziologică, a stabilităţii şi instabilităţii neuropsihice şi căutând să păstreze şi noţiunile temperamentale preluate din teoriile antichităţii despre temperamente a redat printr-o hartă temperamentală o viziune mult mai completă a acestora.                                                                                                                      Nevrozismul- Stabil / Instabil- Introvertit /Extravertit

3.3.Caracterizarea temperamentelor

a). Colericul este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm şi decepţie, cu tendinţă de exagerare în tot ceea ce face; foarte expresivă, uşor ,,de citit”, gândurile şi emoţiile i se succed cu repeziciune, manifestă rapiditate în mişcări şi în ritmul verbal; impulsivă, uneori chiar devine agresivă, este instabilă în interese, comunicativă şi optimistă. 

b). Sangvinicul se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru. Persoanele cu acest temperament au în general o bună dispoziţie, se adaptează uşor şi economic. Uneori marea lor mobilitate se apropie de nestatornicie, periclitând persistenţa în acţiuni şi relaţii. Se adaptează uşor la situaţiile noi, este stăpânit, are capacitate de efort susţinut şi de acţiune rapidă;este sociabil,comunicativ; manifestă spirit de grup şi aptitudini de conducere.

c). Flegmaticul este o persoană imperturbabilă, inexpresivă şi lentă, calmă, puternică, echilibrată,inertă. Puţin comunicativă, greu adaptabilă, poate obţine performanţe deosebite în muncile de lungă durată. Are rezistenţă crescută la stres şi mare stabilitate la nivelul deprinderilor.

d). Melancolicul este la fel de lent şi inexpresiv ca şi flegmaticul, dar îi lipseşte forţa şi vigoarea acestuia; emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară agitată datorită unor exagerate exigenţe faţă de sine şi unei încrederi reduse în forţele proprii; introvertit şi instabil, este rigid, rezervat şi instabil.

Detaliat, tipurile de temperament ar putea fi descrise astfel:

Temperamentul coleric. Colericul este un om vioi, imperios, inegal, impulsiv, nestăpânit, capabil de iniţiative de mare cutezanţă care solicită o forţă impresionantă, dar cu tendinţa spre surescitare, epuizare ajungând până la incapacitatea de acţiune. Pentru că dispun de multă energie nervoasă, colericii acţionează puternic, neeconomic, făcând mare risipă de energie. Efectuează activităţile în asalt, într-un interval minim de timp; drept urmare apare periodic remisiunea, nevoia imperioasă de întrerupere a acţiunii, de odihnă prelungită. În plan motric, colericul se caracterizează printr-un permanent neastâmpăr, caracter neregulat, abrupt al mişcărilor.                                         

Colericii sunt oameni mereu neliniştiţi, agitaţi, alarmanţi, nerăbdători, combativi, impulsivi, agresivi. Predominând procesul excitator, în gândirea colericului se constată o notă de impetuozitate. Vorbirea este explozivă, rapidă, inegală cu intonaţii oscilante şi cursivitate adeseori întreruptă. În sfera vieţii afective, caracterizându-se printr-o intensă reactivitate emoţională, printr-o desfăşurare furtunoasă a sentimentelor, colericii sunt înclinaţi spre explozii afective”; ei oscilează între entuziasm, încredere necritică în forţele proprii, temeritate ieşită din comun şi deznădejde, neîncredere în sine, teamă.Volumul atenţiei colericului este mijlociu, concentrarea atenţiei e puternică şi stabilă dar distribuţia şi comutarea ei e mai greoaie. Colericii acţionează uşor şi eficient numai sub impulsul unor scopuri de semnificaţie majoră, fiind greu adaptabili acţiunilor ce reclamă uniformitate, rezolvări de detaliu. În relaţiile cu oamenii, colericii sunt inegali. Deşi nu prea au deprinderea de a se subordona, ei au o evidentă vocaţie pentru acţiune, sunt buni şi energici organizatori şi conducători de colectivităţi umane.

 Temperamentul sangvin. Dominanta sangvinicului este vioiciunea, veselia, buna dispoziţie. Este un uşor adaptabil la orice împrejurări, calm, răbdător, stăpân pe sine, comunicativ. Sangvinicul trece cu uşurinţă de la o activitate la alta. Manifestă o activitate ritmică, echilibrată în mişcări şi în vorbire, o reactivitate emoţională, o pronunţată mobilitate a vieţii afective. Leagă uşor prietenii, dar tot uşor se şi desparte de oameni, ceea ce nu întotdeauna este convenabil sub aspect moral. Volumul atenţiei este mare, distribuţia şi comutarea acesteia se realizează uşor, concentrarea ei este însă mai dificilă. 

  În sfera activităţii intelectuale, sangvinicul se caracterizează prin rapiditate, prin capacitatea de a găsii soluţii optime la situaţii schimbătoare, prin interes deosebit pentru tot ceea ce este nou; simte continuu nevoia de a depăşi situaţiile obişnuite, de a varia ambianţa – aceeaşi situaţie îl plictiseşte repede – manifestă tendinţa de a modifica continuu modul de activitate, ceea ce îl face deosebit de activ; această particularitate îl împinge însă, uneori, spre superficialitate; îşi însuşeşte repede limbajul, are un vocabular bogat, vorbirea este puternică, rapidă, clară, curgătoare, echilibrată, cu accente şi intonaţii corecte, însoţită fiind de o mimică şi pantomimică excesivă.

Temperamentul flegmatic. Persoanele aparţinând acestui temperament oferă un tablou relativ sărac în manifestări exterioare. Flegmaticul este prin excelenţă o fire liniştită, neobişnuit de calmă ,,imperturbabilă”, lentă; se adaptează greu la situaţii noi, trece greu de la o activitate la alte. Are un ritm lent de lucru, are nevoie de multe repetiţii ale materialului pentru a-l înţelege şi memora.

În comparaţie cu colericul şi sangvinicul cheltuieşte mai multă energie pentru aceeaşi acţiune. Se angajează cu mai mare greutate în activitate, în schimb este foarte meticulos, perseverent şi poate obţine performanţe excepţionale. În activitate şi în conduită este disciplinat şi ordonat. Reactivitatea emoţională este moderată, desfăşurarea emoţiilor este lentă, sentimentele sunt însă foarte stabile. În acest sens, leagă greu prietenii dar, odată închegate, acestea devin foarte statornice. Starea afectivă este lipsită de exteriorizări pronunţate, prin lipsa de agitaţie motrică şi dinamism în mişcări. Vorbirea este lentă, egală, corectă, fără emoţii viu exprimate, fără gesticulaţii şi mimică. Volumul atenţiei este redus, concentrarea se realizează greu dar rămâne durabilă. Flegmaticii sunt oameni cumpătaţi, cu simţul măsurii, realişti, practici, îşi evaluează corect propriile forţe, pun mai mare temei pe fapte decât pe vorbe.

 Temperamentul melancolic. Persoana aparţinând temperamentului melancolic, fiind puţin rezistent nervos, prezintă, în genere, o scăzută rezistenţă la efort, mai ales la eforturile intelectuale, scăzută capacitate de concentrare, redusă mobilizare energetică, întâmpină dificultăţi în luptă cu obstacole, e înclinat spre interiorizare, reverie, sentimentalism, este timid, cam fricos, cu o scăzută capacitate de a înfrunta primejdiile, închis în sine. Are nevoie de multe repetiţii pentru înţelegerea şi fixarea materialului de învăţat. Viaţa afectivă este săracă, mimica inexpresivă. Vocabularul este sărac, debitul verbal scăzut, vocea monotonă, inexpresivă, propoziţiile sunt scurte şi o construcţie gramaticală simplă. Volumul atenţiei este redus, capacitatea de concentrare, distribuţie şi comutare a atenţiei este scăzută. În caz de suprasolicitare, în virtutea rapidei epuizări a rezistenţei lor nervoase, melancolicii sunt stăpâniţi de neîncredere în forţele proprii, îndoială, teamă; în condiţii neprimejdioase de lucru, acţionează însă normal, dovedesc răbdare, conştiinciozitate, spirit de analiză minuţioasă, fiind capabili de realizări remarcabile

3.4.Interactiunea temperament - caracter

v     Influenţele temperamentului asupra formării însuşirilor caracteriale

  

P.P.-NEVEANU: ,,cei doi termeni ai contradicţiei se întrepătrund, trec unul în altul, coincid…”

® vorbeşte despre ,,integrarea organică a temperamentului în caracter”

,, temperamentul nu poate fi conceput în afara caracterului omului, ci ca o parte integrantă, organică a structurii acestuia.”

Şi tipul de activitate nervoasă este implicat în caracter ,,ca o latură a acestuia”.

Şi într-un caz şi în altul se ajunge la ,,amestecul” celor 2 laturi ale personalităţii, la pierderea specificului fiecăreia dintre ele.

      După ZLATE, adevărata solutie a relaţiei dintre temperament şi caracter o constituie relevarea interinfluenţelor reciproce cu efecte  benefice, constructive şi  erodante ale personalităţii.

     Dacă avem în vedere influenta  temperamentului asupra caracterului, atunci constatăm următoarele situaţii tipice:

1.    temperamentul colorează modul de exprimare, de manifestare în comportament a trăsăturilor caracteriale;

2.    temperamentul predispune la anumite manifestări caracteriale;

3.    temperamentul avantajează sau provoacă dificultăţi în formarea unor trăsături caracteriale.

EX. Într-un fel îşi exteriorizează generozitatea un coleric, altfel un melancolic, asa cum colericul este predispus spre percepţii rapide dar cu multe erori, tot aşa  temperamentul coleric va predispune şi spre o anumită instabilitate caracterială.

v     Influenţele caracterului asupra temperamentului

· Influenţa caracterului asupra temperamentului constă, în principal, în controlarea, reglarea acestuia din urmă şi se concretizează în următoarele situaţii:

1.     Caracterul reţine, inhibă anumite însuşiri temperamentale (mai ales pe acelea care se asociază în plan comportamental cu apariţia unor efecte negative).

2.     Caracterul maschează şi compensează temporar însuşirile temperamentale care, odată manifestate în comportament, ar produce efecte dezadaptative.

3.     Caracterul valorifică la maxim trăsăturile temperamentale care se asociază în plan comportamental cu efecte pozitive.

 Þ fiecare dintre cele 2 componente ale personalităţii deţine o anumită ,,putere” asupra celeilalte, chiar dacă aceasta nu este la fel de mare şi la fel de semnificativă.

•         Numai prin efort voluntar conştient, prin organizarea superioară a  caracterului, omul îşi poate lua în stăpânire propriul temperament.

•          Rolul reglator al caracterului nu trebuie să fie însă excesiv, nu trebuie să meargă până la anihilarea temperamentului.

•         Caracterul se formează pe baza oricărui tip temperamental: melancolic, coleric, sangvinic sau flegmatic.

•         Tipurile temperamentale nu sunt prin ele însele determinante pentru un anume tip 

•         caracterial, fiecare dintre ele putând convieţui cu cele mai diverse trăsături de caracter: perseverenţă, fermitate, atitudine pozitivă faţă de muncă, sârguinţă, principialitate, încăpăţânare, indolenţă, totodată, dar fiecare tip de caracter poartă amprenta unui temperament dat.

•         Modalitatea de exteriorizare a caracterului este însă influenţată de temperament: un individ la care predomină procesele de excitaţie va fi mai prompt în luarea hotărârilor decât unul la care predomină inhibiţia, după cum un altul la care inhibiţia e mai puternică se va stăpâni mai uşor în faţa unor situaţii lezante sau ameninţătoare decât cel la care predomină excitaţia

.

CONCLUZII

Nu putem vorbi de temperamente bune sau rele. În funcţie de context, o manifestare temperamentală poate fi bună sau rea. Nu există temperamente bune. Nu putem spune despre un individ  că are un temperament sangvinic. Vorbim de un temperament dominant şi de temperamente secundare . O persoană poate avea un temperament dominant coleric şi trăsături ale altor două temperamente, de exemplu, melancolic şi flegmatic. Corecţia temperamentului în timp, deşi este foarte limitată, poate fi acceptată, ea vizând corelaţia temperamentului dominant cu cea a temperamentelor secundare.                                                                                                                                    În concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al personalităţii, se referă la o serie de particularităţi şi trăsături înnăscute care, neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi valorizate moral, dar sunt premise importante în procesul devenirii socio – morale a fiinţei umane. În sfârşit, să adăugăm că, referindu-se la aspecte formale ale personalităţii, temperamentele nu sunt în relaţie cu aptitudinile, fapt evidenţiat şi de existenţa unor persoane cu performanţe deosebite aparţinând tuturor structurilor temperamentale.Între temperament şi celelalte laturi ale personalităţii există o strânsă interacţiune.Temperamentul trebuie considerat ca fiind subordonat  în raport cu aptitudinile şi caracterul care deţin locul central în structura personalităţii, în sensul că el constituie o premisă, o condiţie şi nu cauza lor, nu le predetermină nici conţinutul , nici felul, nici valoarea. Deşi el nu predetermină, poate avantaja formarea unor aptitudini sau trăsături de caracter sau provoca dificultăţi în dezvoltarea lor.

        Temperamentul suportă largi influenţe şi condiţionări mai ales din partea caracterului. Prin efort voluntar, conştient, prin organizarea superioară a caracterului, omul îşi poate lua în stăpânire propriul său temperament, în sensul că el îşi poate reţine sau inhiba, dezvolta sau amplifica anumite trăsături. Prin caracter pot fi compensate  sau chiar mascate  o serie de însuşiri temperamentale, pot fi reţinute sau modificate acele manifestări ‘’ spontane’’ ale tipului care scapă, de obicei, controlului conştient. Se evidenţiază in felul acesta rolul reglator al caracterului în raport cu temperamentul. Data fiind influenţa reciprocă dintre temperament şi celelalte laturi ale personalităţii este necesară cunoaşterea şi mai ales educarea corespunzătoare a însuşirilor temperamentale în vederea valorificării lor adecvate în procesul de formare şi dezvoltare atât a aptitudinilor, cât şi a caracterului.

Caracteristicile temperamentului:

Ø      este o manifestare primordială a personalităţii( se constată încă de la naştere);

Ø      este latura cu cea mai puternică înrădăcinare genetică, depinzând direct de forţa, mobilitatea şi echilibrul cu care se desfăşoară activitatea nervoasă superioară, precum şi de caracteristici somatice şi de regimul de funcţionare al organismului;

Ø      este o modalitate foarte generală ( se manifestă în orice activitate);

Ø      este constant (nu se schimbă pe parcursul vieţii);

Ø      este latura personalităţii cea mai uşor şi repede constatabilă, în special la vârstele mici.

Obiective  generale: 

Însuşirea corectă a informaţiei factuale şi folosirea adecvată a termenilor psihologici, în contexte diferite:

·                Dobândirea cunoştinţelor referitoare la temperament;

·                Autoevaluarea temperamentului;

·               Îmbunătăţirea strategiilor de educare a temperamentelor prin cunoaşterea propriilor caracteristici temperamentale.

·               Aprecierea şi valorizarea diferitelor  moduri de gândire şi acţiune.

                                                               

Obiective cognitive:

  

La sfârșitul lecției, elevii, utilizând cunoştinţele acumulate vor fi capabili:   

•      să definească  conceptul de temperament și să-l prezinte cu propriile cuvinte;
•      să explice caracteristicile temperamentale;
•      să argumenteze importanţa temperamentului în viaţa individului;

Obiectivele vor fi atinse dacă se vor utiliza corect conceptele şi informaţia cu privire la lecție

   Obiective operaționale:

Transmiterea informațiilor:

      o Elevii: preiau informaţiile; participă activ la secvenţa de predare prin răspunsuri la întrebările adresate de profesor: ”Ce credeti ca este temperamentul?”
            o Notează în caiete schema lecţiei

Înțelegerea noilor concepte:

o Expunerea este presaratăde întrebări tip, in scopul de a cunoaste viziunea conceptelor la clasa, dupa care urmeaza explicația.

Fixarea cunostintelor:

La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili:

• să-şi autoevalueze temperamentul;
• să cunoască și să identifice tipurile temperamentale; obiectivul va fi atins dacă se realizează tema și exercițiul din timpul orei exerciții (de exemplu: în scrieri literare fragmente care ilustrează acest lucru; sau în cadrul colectivității prin analiză individuală obiectivul va fi atins dacă se va explica de ce temperamentele nu sunt susceptibile de a fi apreciate ca fiind bune sau rele
• să analizeze caracterul activ al temperamentului, prin explicarea rolului temperamentului în structura personalităţii relațiile cu celelalte laturi ale acesteia; obiectivul va fi atins dacă se realizează integrarea noilor informații

  Obiective creative

·        Pe parcursul lecției, elevii vor fi capabili să realizeze exerciții.

·        La sfârșitul lecției, elevii vor fi capabili să realizeze tema acasă.

 

Temperament:  Proiect didactic

1: Recapitularea conceptelor tratate in lectia anterioara: 10 minute

·        Despre ce am discutat in lectia anterioara?

·        Individ- Individualitate-Persoana-Personalitate

·        Laturile personalitatii

·        Caracter

Metode si mijloace

·        Conversaţia euristică

      Oiective

·        Captarea atenţiei de catre profesor

·        Participarea elevilor in mod activ

·        Evaluarea capacitatii de operationalizare cu conceptele achizitionate

·        Evaluarea nivelului însușirii cunostintelor anteriore

2: Comunicarea subiectului şi a obiectivelor lecţiei de zi:  5 minute

·        TEMPERAMENTUL – latura expresivă şi dinamico-energetică a personalităţii

·        Tipuri temperamentale

·        Caracterizarea temperamentelor: Nu exista temperamente bune sau rele

·        Temperament- Caracter

     Metode si mijloace:      

·        Explicaţie ( in caz de nevoie prin folosirea unor exemple concrete din viata de zi cu zi )

·        Manualul

·        Suport ppt.

·        Laptop si videoproiector

Obiective:

·        Prezentarea materialului : stimul şi dirijarea învăţării

3:Transmiterea şi asimilarea noilor informaţii: 25 minute

·        Caracteristici ale temperamentului

·        Tipuri temperamentale

·        Temperament- Caracter

   Metode si mijloace:

·        Expunerea

·        Explicaţia

·        Conversaţia euristică

·        Manualul

·        Videproiectorul

   Obiective:

ü      Transmiterea informatiilor

·        Elevii: preiau informaţiile; participă activ la secvenţa de predare prin răspunsuri la întrebările adresate de profesor: ”Ce credeti  ca este temperamentul?”.

·        Notează în caiete schema lecţiei

ü      Intelegerea noilor conceptelor

·        Expunerea este presarata de intrebari tip”, in scopul de a cunoaste viziunea conceptelor la clasa, dupa care urmeaza explicatia.

·        Fixarea cunostintelor  

4: Obţinerea performanţei: 10 minute

       Metode si mijloace:

·        Problematizarea: 

• Este posibil ca o persoană să-și schimbe tempermentul în funcție de mediul de viață?
• Cum credeți că am fi dacă temperamentul ar fi exclusiv înnăscut?

·        Conversaţia euristică

       Obiective:

·        Asigurarea feed-back-ului

·        Fixarea cunostintelor

·        Argumentarea pe baza conceptuala

·        Evaluarea cunostintelor

La sfarsitul lecției, elevii vor fi capabili:

-să definească conceptul de temperament și să-l prezinte cu propriile cuvinte;                                                          

-să explice caracteristicile temperamentale;                                                                                                                                                 -să argumenteze importanţa temperamentului în viaţa individului;                                                           

5:Prezentarea temei pentru acasa: 2 minute

Metode si mijloace

·     Cerinta pe  ultimul slide ppt.: În încercarea de a surprinde cât mai bine specificul temperamentului, psihologii au recurs la o serie largă de comparaţii şi metafore. Consultând orice sursă bibliografică inclusiv internetul construiți propria metaforă și explicați asemănări deosebiri- scris sau oral.

Obiective:

·        Asigurarea retenţiei

·        Operationalizarea cu noi concepte

·        Creativitatea pe baza conceptuala